Nu mai vreau, nu mai pot, m-am saturat...
Da, stiu, sunt niste clisee dar asta simt! Vreau o pauza in viata mea. O pauza de tristete!
M-am saturat...
Stii... Chiar nu mai pot...
Mi-a ajuns!!!!!
Degeaba te uit mereu doar in mintea mea si imi propun sa nu mai existi daca ramai mereu in inima mea...
Tocmai, cand in sfarsit am impresia ca tu nu mai esti, ca am reusit sa scap din lantul asta infinit si bine strans in care m-ai prins acum mai bine de un an, exact atunci apar chestiile astea numite sentimente care ma darama.
Mai nou, am inceput sa afisez fata aia de indiferenta, am ajuns sa imi doresc atat de tare sa sper si sa cred ca nu imi mai pasa de noi incat m-am prins singura intr-un neant din care iata ca nu mai pot iesi.
M-am inchis in mine atat de tare incat nici macar sa plang nu mai sunt in stare atunci cand vine vorba de tine!
De ce a trebuit sa fie asa?
In viata totul se intampla cu un scop, nu? Ei bine m-am saturat de bumerangul asta ce apare iar, si iar, si iar, si iar ... La infinit!
