Se pare ca am chef sa scriu... e ceva timp de la ultima mea postare insa nu ma sfiesc.
Seara a inceput interesant, am vorbit cu o persoana foarte draga mie, cu care au trecut mai bine de 5 luni de cand nu am mai schimbat cateva vorbe... o persoana pe care, in trecut, am iubito din toata inima si mi-am dat seama ca nu avea cum sa ramana asa... de la sarutari patimase, imbratisari, mesaje dragute, si luni intregi petrecute impreuna sa ajungem, intr-o cumpana a relatiei noastre, mai exact la ruperea ei, apoi nimic. M-am hotarat deci sa "iau taurul de coarne" si sa-i adresez cateva cuvine, asa ca m-am bagat in seama pe mess, i-am spus ce aveam pe suflet, ca tin la el ca la un bun prieten si ca lunile care au trecut peste noi in care nu am vorbit au fost... triste. Cred ca asta e cuvantul potrivit.
E atat de trist ca persoana alaturi de care traiesti zi de zi fiecare moment, indiferent daca e unul trist sau unul fericit sa dispara pus si simplu din viata ta ca si cum nici n-ar fi existat vreodata. Momentan, sper din toata inima sa ramana asa si pe viitor. Suntem din nou prieteni si asta e tot ce conteaza! Mi-as dorii din suflet sa pot impartasi anumite momente din nou cu el, de data asta insa ca niste prieteni foarte buni, as putea spune chiar "frati". Mai mult de atat nu se mai poate... ce a fost a fost, timpul nu se mai intoarce! In plus... stiu ca putem sa fim buni prieteni, ar fi pacat sa nu...
In al doilea rand, cea mai tare, penibila si dureroasa faza s-a petrecut vorbind cu o buna prietena la telefon:
Ea era pe balcon, luase o mica pauza de invatat (maine are un examen foarte greu la care sunt convinsa ca va lua cel putin 7) si ce mi-am zis: ies si eu cu tine la telefon sa fumez o tigara. Toate bune si frumoase - ajung in bucatarie, deschid usor geamul, imi iau scrumiera, scot o tigara din pachetul ce mai are putin si se termina... inca unul din multele pachete fumate in miez de noapte. Vorbim ce vorbim, nu sunt foarte atenta, imi iau un scaun, ma asez neatent concentrata la discutie si, dupa cateva secunde, ii zic "te sun eu imediat" apoi, fara sa astept un raspuns, inchid. Ce se intamplase? Nu stiu cum am reusit sa alunec cu scaun cu tot si am cazut... Si acum ma doare "partea din dos", (cei drept am tot folosit in ultimul timp expresia "Ma doare in...") apoi am sunat-o asa cum i-am promis, i-am povestit intamplarea Ea, auzind in ce hal ma vaitam, nici nu stia daca sa rada sau cum sa reactioneze. Printre "Aoleu, esti bine?" ii scapa din cand in cand cate un chicotit. In fine, terminam de vorbit, imi termin si tigara, si sun un prieten bun. Ii povestesc patania, nu se poate abtine din ras minute in sir, desi eu aveam dureri ingrozitoare, apoi tot vorbind ma apuca si durerea de masea!!
In fine, eram putin trista la inceput insa totul a luat o intorsatura neasteptata, caci "socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ" si, intr-un final m-am amuzat de cele intamplate (tin sa mentionez ca acum inca ma doare atat partea "din dos" cat si maseaua), si seara in sine s-a schimbat intr-un mod placut si neasteptat.
Dragii mei cititori, somn usoh va urez si... ne mai auzim.
Va pup!
