Dar gata cu tristetea, melancolia, plansul si toate celelalte stari! Cu toate ca suferinta nu dispare asa de usor, cu timpul, se va duce si ea... Vor ramane doar amintirile frumoase si imaginea a 2 copii ce se iubeau candva. Acea iubire sincera si pura la care toata lumea viseaza. Fericirea din ochii amandurora cand se priveau, miile de juraminte, promisiuni ce urmau a fi incalcate.
Fericirea e relativa!
In seara asta nu stiu ce mi-a venit sa ma uit pe blogul cuiva. Am citit o postare, am mai citit inca una, inca una si tot asa. Efectiv am fost "prinsa" in acel blog. De vreo saptamana sunt intr-o stare de tot rahatu' din care am crezut ca n-am sa ies prea curand. Astazi insa mi-am schimbat brusc starea. Mi-am dat la o parte valul de ceata din fata ochilor. Odata cu fiecare rand pe care il citeam se mai clarifica o idee si incepeam sa-mi aduc aminte cat de frumos era cand eram doar eu... EU cea fara cacaturi de genu "nu mai fac aia pt ca il deranjeaza" "nu-mi mai iau tocuri ca sunt inutile" cu toate ca le-am ales impreuna.
Eu? Hmm... Eu acel copil inocent pe care toata lumea il iubea si de care toata lumea intreba cand lipsea de la scoala, care le zambea tuturor, caruia ii placea sa se plimbe, care iubea natura, animalele, iubea sa-i culeaga mamei in fiecare zi flori, nu erau cine stie ce flori dar adoram zambetul primit in schimb, acel copil care, atunci cand a crescut, cand si-a dat seama ca a venit timpul sa nu mai fie doar un copil si s-a maturizat, fortata poate si de cei din jur dar care avea idei si idealuri, pe care nu-l puteai convinge sa-si schimbe mentalitatea, stilul vestimentar, inghetata preferata s.a.m.d.!
Imi era dor... Asa de dor de mine! Abia acum realizez cat de mult m-am schimbat. Am devenit, odata cu trecerea timpului, mai rau decat un robotel. Aceleasi obiceiuri, aceleasi mesaje, aceleasi locuri, aceleasi momente, aceeasi zi repetata la nesfarsit. Dar ce s-a intamplat cu copilul ce era odata? unde a disparut? E aici! sau cel putin trebuie sa fie. M-am pierdut in relatii pasagere. Am iubit si am fost ranita. Am avut incredere si am fost mintita. S-a intamplat doar pentru ca asa a fost sa fie. Am invatat multe lucruri si mi-am dat seama ca viata trebuie sa fie ceva cu adevarat interesant, ca trebuie sa ai puterea sa zici da sau nu. Sa iei initiativa atunci cand consideri. Daca nu o faci poate nu vei mai avea o a doua sansa.
Sa gandesti pozitiv! Sa zambbesti in fiecare minut indiferent de starea in care te aflii! Si, cel mai important, SA FI TU! Asculta sfaturile celor din jur, ia aminte la ele dar nu le aplica intocmai. Pune in balanta ceea ce crezi tu ca e bine nu doar ce ti se spune ca e bine si ia o decizie abia dupa aceea.
Ma duc sa ma intind in pat desi nu cred ca voi reusii sa adorm prea curand. Si probabil voi scrie mai des pe blog:).
Noapte buna! Si ii multumesc persoanei care mi-a "deschis" ochii (impropriu spus... ma rog) in seara asta datorita postarilor, cu toate ca, el nu stie asta.
foarte frumos ce ai scris tu aici dar totusi trist , o sa treci tu peste :*
RăspundețiȘtergere